povesti de la bunicii nostri…

… luau tot. Dar nu se luat tot odata… nu… mai lasa si la om…
– Cum ati gasit casele cand v-ati intors din evacuare?
– Cum sa le gasim… o parte nu mai gaseau nici case. Noi eram multumiti asa cum le-am gasit, ca nu erau ingrijite, ca erau buruiene pana la strasina casei, nu umbla nimeni, erau neintretinute.

Dar o parte nu le-au mai gasit pentru ca daca erau armate… aveau ei grija ca a luat foc casa asta? Faceau foc acolo si … acolo… ca daca a luat foc casa avea el grija ca a ars? Lasa sa arda, ca doar nu-i a ta… Pentru aceia era rau.

Plus de asta era rau ca am suferit din cauza lipsurilor. Daca primavara nu s-a semanat, daca s-a semanat nu s-a recoltat si toamna nu aveai din ce recolta. Cartofi nu erau, ceapa nu era, graul care a fost semanat de toamna l-a tuns si l-a treierat si au luat graul, ei l-au luat. Si noi…

Dupa aceea, al doilea an foamete si boala. Tifos. Nu e an prin care sa fi trecut si sa nu fi existat tifos. Era o boala asa de spurcata ca omul pierdea constiinta. Nu mai stia ce-i cu el. Daca mai era unul in casa si-i dadea o lingura de apa sa bea o bea, daca il intorceai de pe o parte pe alta se intorcea, daca il lasai acolo zacea pana murea. Multi au murit, multi au murit si multi au ramas si acum, care tin eu minte care nu pot vorbi.

Li s-a strambat gura si vorbesc asa stalcit si nu pot vorbi din cauza bolii, cat au suferit. La o parte li s-a dus parul de pe cap, a ramas chelbos. Ganditi-va ce dureri a avut omul la cap. I s-a dus si parul de pe cap. A fost foarte greu, dar din ce cauza? Din cauza ca au fost multi morti si microbul s-a transmis. Paduchele paduce era, purici… atunci nu era cum e acum. Sint tot felul de pesticide, fel de fel de otravuri ca ai stropit o lecuta si a murit puricul. Atunci n-aveai.

Atata cat te ingrijeai singur. Te scuturai, dar ce, de la puric te mai poti descotorosi? Tin minte ca a trecut deja vreo doi sau trei ani de la razboi, a venit un patron din jos cu o batoza sa ne treiere graul. Si l-am cazat noi in casa la noi.

Intr-adevar era curat, frumos, dar s-a sculat dimineata si-a spus “doamna, saracii copii astia cum mai dorm ei ca eu de aseara si pana in dimineata asta eu n-am adormit. Toata noapte m-am invartit si pe-o parte si pe alta, m-au mancat purecii de-am crezut ca… dar uitati-va, eu plec acasa si cand vin va aduc niste praf, cand ma intorc inapoi va aduc niste praf si o sa dati cu praf din acela si o sa piara puricii.”

Si o adus, cum era la noi pe vremea aia praful acela DTT, asa se chema, a adus niste praf din acela… cum am dat cu praf din acela, gata, ne-am descotorosit de purici. Foarte greu a fost.

– Au fost mai indulgenti soldatii rusi cu dumneavoastra pentru ca stiati sa vorbiti ruseste?

– Nu conta asta. Era usor din cauza ca te descurcai, aveau cu cine sa se inteleaga, chiar de mergeai cu dansii si ii ajutai ca sa transmiti si la astia la romani care nu stiau sa vorbeasca romaneste. Erai ca un fel de pereoci… un fel de translator cum se spune acuma.

Rusii nu stiau pe romaneste, rusii nu stiau pe romaneste. Si eu le transmiteam. Intreba rusul, ii spuneam la roman, ce raspundea romanul ii spuneam la rus. Si ei, cum s-ar spune, aveau nevoie foarte mare de noi.

Ne luau cu dansii… ca ei daca nu stiau sa vorbeasca… si pentru ei era greu si pentru roman era greu, asa ca daca aveai cine sa le fie translator era foarte usor, se descurcau foarte bine.

Ca poate daca rusul intreba ceva, romanul credea ca cine stie ce vroia el sau poate il batjocoreste sau… na, asa era… acuma mai stiu si romanii sa mai vorbeasca. Multi au invatat sa vorbeasca ruseste chiar atuncia, in timpul razboiului. Mai rupeau o … mai …

– Va multumesc pentru aceasta conversatie deosebit de interesanta.

– Si eu va multumesc.
___________________________

Razboiul asta a inceput in 1942 la 22 iunie dimineata. Si cand i-a manat pe rusi incolo spre Moscova… acesti cred ca erau tot precauti ca poate vreodata o sa-i respinga inapoi… au inceput sa faca niste cazemate si transee.

Aici la partea muntoasa n-au facut ca aici aveau unde sa se ascunda in padure. Dar de la Pascani si pana in Galati au facut cazemate. Adica ce inseamna cazemate: niste beciuri betonate cu beton puternic armat in pamant si acoperite ca sa nu se cunoasca ce este acolo. Si inauntru undeva, o leaca pe coasta ca sa se vada cand inainteaza frontul.

Si au sapat un sant antitanc, un sant asa de mare ca sa nu poata trece tancul… cand va intra in santul acela, sa nu mai iasa. Da, au sapat de aici si pana in Galati. Asta e, peste tot, ei s-au gandit cumva sa-i opreasca si intr-adevar i-a oprit atuncia, iar la sosele, atat au lasat, soseaua ingusta ca sa treaca o caruta si o masina ca sa nu poata sa treaca tancul.

Si au pus niste ziduri de beton puternice ca tancul sa nu poata trece. Pe santul antitanc nu puteau trece, pe sosea nu puteau trece, ca sa se opreasca acolo. Intr-adevar cand au ajuns la cazemate si au spart aici, nu s-au gandit… au trecut si peste santul ala de tanc si au spart si soseaua… dar nu puteau ajunge pana acolo din cauza ca astia din cazemate… ii secereau.

Cum au facut cum n-au facut, pe la Iasi atuncia a fost… spunea o fata ca era o vanzare… acolo au spart si cum au spart acolo… trebuiau sa se retraga… Dar aici in padure, treceau Moldova, n-aveau unde sa se ascunda, fugeau inapoi. Iar treceau Moldova, se apropiau de dansii, au inceput sa ii bata si nu mai puteau face nimic aici ca in padure nu vedeau nimica, dar cei din padure vedeau tot.

Si, dupa aceea, multi ani in padurea aceasta nu se putea, cum s-ar spune, valorifica materialul lemnos in… din cauza ca era plin cu gloante. Nu se putea valorifica pentru cherestea sau anumite materiale. Din cauza ca… cate gloante au intrat prin copacii aceia, erau ciuruite de gloante. Cum sa taie fierastraul…

… multi dintre ei care erau o lecuta mai vigilenti fugeau. Se faceau ca se duc pentru dansii, pentru necesitatea sa, sa se duca pe undeva prin … o uschau si fugeau.

– O mica parte dintre prizonieri s-au intors acasa. Ati stat de vorba cu cineva care a trait o astfel de experienta?

– Un verisor de-al meu a fost luat prizonier. Din Pascani, satul Bratiste. Si a fost dus tocmai in Vladivostok. Care trebuia de mers cu trenul doua saptamani. Din Moscova pana in Vladivostok. Si a fost dus pana acolo si cand s-a reintors armele, cand i-au respins rusii pe romani si pe nemti si cand au intors armele asupra… romanii au intors armele asupra neamtului, el se afla la Vladivostok si a intrebat: care vrea sa lupte asupra neamtului sa se inscrie pe un tabel si merge sa lupte si cand se termina razboiul, pleaca acasa.

Si el s-a apucat sa se iscaleasca si inca unul, prieten de-al lui tot consatean din satul lui, era bucatar acolo… si nu a mai apucat sa se iscaleasca pe tabelul acela si nu amai venit nici in ziua de astazi. Iar el s-a reintors, s-a alaturat de armata sovietica si a ajuns in Romania si chiar a trecut pe acasa pe la parintii lui.

In care poveste matusa, sora lu’ mama: c-au venit, zice, doi rusi si au inceput sa ma intrebe pe mine daca am avut copii prin razboi, una alta, si cum ii chema, dar el a ajuns in capul satului si s-a intalnit cu consateni si fiecare era curios sa-l intrebe… atata timp, nu?

Trei ani de zile n-a fost acasa. Si el le arata: uite acolo stau parintii mei unde e un brad in curte, la bradul acela. Si ei s-au dus la mama lui. Si zice… acuma zice: ai vrea sa vezi pe fiul matale? Ea a inceput sa planga… cum nu? Si zice: acusi ajunge acasa, zice.

Si a venit pe acasa si nu a stat decat o jumatate de ora. Si a plecat si a luptat pana in Berlin si cand s-a terminat razboiul a venit inapoi. Ca a fost si ranit… ca a primit dupa ranirea asta, a primit si oleaca de ajutor de la stat.

– Am inteles ca locuitorii satelor Dorhesti, Valea Gorei, Bora, Manolia, Uidesti au fost evacuati la doar un an pe perioada desfasurarii fortelor armatei rusesti in zona. Ce va amintiti despre acest episod?

– N-au fost numai satele astea. Noi cand fugeam prin padure, veneau oameni din Boroaia, de la Brusturi, Ciumulesti, Bogdanesti, Rasca, i-au impins tot incoace, dincolo de Siret. Noi fugeam prin padure si ei se deplasau sa ajunga dincolo de Siret si intrau prin locuintele noastre, prindeau gainile noastre prin curte, le taiau, le frigeau, le mancau si noi stateam in padure, daca n-am avut cap.

Noi fugeam ca ne temeam ca ne duc rusii la Moscova, ca aveau nevoie rusii de noi acolo.

… la nimenea. Mergeam pe Valea Boului si stateam, mergeam la Dorhesti, iara stateam, mergeam prin Valeni, prin Dorhasca, pana am ajuns in Vorona. Acolo pe ses, am facut corturi pe caruta, am acoperit caruta cu toale… ca nu era nailon cum este acuma… toale. Am facut un cort asa pe carute din toale si am facut si alte corturi care dormeam jos.

In schimb… mancare de unde? Paine de unde? Faina sa mai gasea pe ici pe colo. Am facut un cuptor de caramida in mijlocul suhatului unde era pasune … mare si faceam permanent… si zi si noapte functiona cuptorul acela… nu trebuiau lemne multe ca el era infierbantat. Puneam vreo doua vreascuri si curgea paine. Venea altul, venea altul si tot asa.

Cum sa ne descotorosim de paduchi? Ca au dat paduchii peste noi. Puricii si paduchii. N-aveam alta posibilitate decat… am facut o baie de aburi in malul Siretului. Am facut o groapa mare, am pus barne desupra, am pus o usa si un cuptor mare de piatra, faceam foc acolo si cand se infierbanta cuptoru acela, dadeam apa pe cuptor, faceam aburi si faceam baie, cu maturi de mesteacan.

Si rufele, le puneam… am facut asa: pe o grinda am batut cuie si spanzuram rufele acolo… si cand dadeam apa pe pietre, paduchii mureau toti. Cand ii scoteai de acolo erau toti rosii. Numai asa ne descotoroseam de paduchi. N-aveai alta posibilitate.

Rusii, au confiscat toate oile de pe la stana. Le aduceau cu cardul. Cine sa le pazeasca? Ne puneau pe noi copii sa pazim noi oile. Voi paziti-le, voi mulgeti-le. Voi faceti branza, voi mancati-o. Ca noi nu mancam branza ca oaia se mulge pe la spate, a zis. Si noi nu mancam branza ca oaia se mai balega in lapte, zice, si noi cum sa mancam branza. Dar noi romanii suntem mai bazati ca si acuma, ce credeti ca la stana nu se balega oaia in lapte? Ciobanul ia balega si o arunca si mulge in continuare, ce credeti ca branza e atata de curata? Ca oaia nu se mai balega? Se balega si acuma. Dar ei au vazut ca poate cine stie de pe unde erau ca nu aveau oile acolo… sau au vazut ca se mulge oaia pe la spate si ca se mai balega si in lapte… cum sa mai mananci?

Noi mulgeam, fiecare cat putea. Care cat dovedea sa mulga si faceam branza si mancam branza. Cum sa facem ca sa mancam si oleaca de carne? Tovarasul soldat, uite este o oaie bolnava. Taiati-o!
Noi o alegeam care era mai grasa, o taiam si o faceam cu cartofi, mancam mai multa carne decat cartofi ca era de unde. Asa se proceda. N-aveai alta posibilitate.

Si dup-aceea tatal meu se ducea in Manolia, in Viisoara, mai aducea niste lucruri de pe acasa, mai aducea… ca nu erai oprit ca sa nu vii pina acasa, dar rusii daca te prindeau aici, te puneau la treaba.
Tot veneai pe ascuns. Si faceai treaba pana puteai fugi. Ca te pazea… si fugeai inapoi… nu-ti facea nimica. Nu era o ura… ca sa spunem ca daca a venit armata ruseasca si iaca romanii au luptat asupra lor si sa fie ei cumva agresivi. Sa se poatra agresivi cu populatia. Nu.

Erau foarte indulgenti. Daca facea unul ceva, vreo greseala cumva si te duceai si-l relamai la comandant il pedepesea, ca nu avea voie. N-avea voie sa se lege de populatie sau sa-si bata joc de populatie. Dar erau o lecuta asa… instruiti cu disciplina, dar aveau dispozitii din acestea sa nu se lege de populatie. Nu s-au… Veneau, cautau de mancare. Cautau pentru cai mancare. Se urcau in pod, veneau in magazie. Daca gaseau zece galeti de ovaz, luau doua. Opt iti lasau. Mai veneau altii in urma iti mai lua si acela doua, iti mai lasa si acela si tot asa pana luau tot. Dar nu se luat tot odata. Nu. Mai lasau si la om…

– Au trecut abia 60 de ani de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. De la mare conflagratie care a zguduit lumea in secolul XX, care a adus lacrimi si durere in sufletele a milioane de oameni, se vorbeste mai mult doar la orele de istorie. Este bine insa, pentru a putea evita in viitor astfel de nenorociri, sa ne reamintim impreuna cu intreaga Europa, evenimentele tragica care au marcat destinul a milioane de oameni. Domnule Finaga Grigore, dumneavoastra cati ani aveati cand a inceput razboiul si unde au locuit parintii dumneavoastra?

– Cand a inceput razboiul eu aveam 7 ani. Cand a inceput, nu cand a ajuns la noi. Cand s-a inceput razboiul. Acest razboi a durat pana a ajuns inapoi armata rusa care a fost manata pana in Moscova. Si cand s-a reintors inapoi, a durat doi ani. Cand s-a reintors inapoi eu aveam deja 9 ani.

– Si unde au locuit parintii dumneavoastra?

– Parintii mei, care si eu impreuna cu dansii, am locuit in satul Viisoara. Vecin cu Manolea.

– Va mai amintiti prima intalnire cu soldatii rusi? Au trecut prin satul dumneavoastra natal?

– Da. A fost chiar in vinerea… primavara… in vinerea Pastilor. Nu retin pe ce data era Pastele, dar era vinerea Pastelor, deoarece noi am iesit in fundul gradinii si ne uitam cum veneau peste deal, nu pe drum, ca poate au plecat pe undeva, dar armata venea pe jos chiar peste deal, de-a dreptul peste deal si in vinerea Pastelor, dupa-amiaza, a ajuns la noi.

– Stiti pe cineva dintre rudele dumneavoastra care a participat la razboi? A luptat cu rusii? Sau impotriva rusilor?

– Stiu pe care a luptat la inceput impotriva rusilor si pe urma s-a intors cu rusii si a plecat impotriva nemtilor. Dar prima data, cand s-a inceput razboiul, chiar un frate de-a lui tata, a murit al doilea soldat cand s-a inceput razboiul. El a fost al doilea soldat care era publicat is in ziar. Tinaga Efrim este mort. Al doilea soldat de cand s-a inceput razboiul.

Dupa aceea nu s-a mai publicat, ca au murit multi si multi. Dar a fost fratele lui tata care a murit al doilea. Primul nu stiu care a fost dar al doilea a fost chiar fratele lui tata. Care tata a venit cu un ziar si ii arata lui mama: uite ce scrie. Si n-a vrut sa-i spuna lui matusa mea, sotia lui… cum s-ar spune… cumnata lui tata, matusa mea… n-a vrut sa-i spuna ca sa auda ea, ca na… daca era el luat in razboi si era mort… Si daca ii spunea cum se simtea ea? Pe urma a auzit ea, dar n-a vrut sa auda din gura lui si sa-i arate ziarul.

– Va amintiti vreo intimplare deosebita? Ceva ce v-a marcat, ceva ce nu ati putut uita?

– Bine… nu pot uita nici acuma cum a fost populatia evacuata. Fiindca o parte se gandeau ca rusii au nevoie de noi si ne mana pe noi in Rusia. Si in loc sa iasa… cum era… ca a primit dispozitie sa iasa dincolo de Siret, ca sa fie zona asta libera, ca sa nu fie populata din cauza ca na… a fost razboi. SI prima data a incercat sa evacueze populatia.

Oamenii in loc sa iasa dincolo de Siret, mergeau prin padure. Si cu ocazia asta pierdeau tot de acasa, fiindca lasau tot si fugeau in padure, dar daca lasau cum au primit dispozitie, puteau sa se duca o data cu o caruta si sa se intoarca si sa mai ia niste lucruri si de trei patru ori, si de cinci ori, dar asa cand s-au trezit, acasa n-a mai ramas nimica.

Si cine a furat? N-a furat armata. S-au furat unul pe altul. Tot populatia.

– Multi care au fost in armata romaneasca au fost luati prizonieri si dusi in Siberia? Ne puteti da un exemplu in acest sens?

– Cand a spart frontul neam aflat in Vorona. Prima data cand ne-au evacuat ne-am asezat pe sesul Siretului. Langa Vorona. Dupa aceea ne-am mutat in satul Vorona. A gasit tatal meu o bucatarioara si ne-am mutat acolo si am locuit acolo.

In timp, cand s-a spart frontul, am asistat in fiecare dimineata cum treceau convoaie de soldati prizonieri care au fost prinsi. Cati? Nu pot sa-mi dau seama, dar poate mii si mii si mii. Treceau cate trei patru ore, mergeau incolonati incontinuu. Stiu ca ieseam cu galetile de apa si le dadeam cate o cana de apa ca sa bea, ca era cald, era prin luna lui august. Era cald si pe drum nu erau soselele asfaltate. Era pietris si era o prafaraie si bietii soldati obositi ajungeau acolo la Vorona si ii oprea acolo in pauza.

Mancare nu le dadeau. Apa. Multi dintre ei care erau o lecuta mai vigilenti fugeau. Se faceau ca se duc pentru dansii, pentru necesitatea sa sa se duca undeva prin … si o huscheau si fugeau.

… sa nu o stricati. O luati si o demontati asa cum e ea. Si mi-a facut treaba asta si am dus-o in Bolda. In Bolda, in fine, am facut toate sapte.

– Si, plus Troita de pe Dealul Mare.
– Plus Troita de pe Dealul Mare, ma gandeam si pe asta sa o fac si ma gandeam si bine am facut ca eram gata sa o fac acolo la Greaca. E o raspantie si era o troita veche, statea proptita. Zic, aici o fac. Dar mi-a venit mie in gand sa zic: ar fi bine aici asa. Am sapat mult, am bagat, am platit doi baieti harnici si am sapat in mal vreo doi metri. Atat de lung, pana in tavan si am facut, dar am lucrat-o acasa.

Am lucrat-o eu. Am lucrat-o acasa, am demontat-o, am dus-o cu tractorul si am montat-o acolo. E si acuma. Mai vroiam sa mai fac una dar s-au intimplat alte chestii.

– Si ati putut sa le faceti datorita vietii linistite de padurar pe care ati dus-o dupa si ati cotrobait si ati mers in toate padurile.

– Ei, pai ce sa vedeti dumneavoastra, ca dupa ce am facut doua fantani, si am facut-o si pe a treia, ca luam material de la IFET… si era o problema si ma facea atent brigadierul nostru: Bai nea Costica, bai fa o cerere la ocol sa marcam noi un stejar sa facem ca daca iei de la astia, astia cica nu le-a iesit masa lemnoasa si ne pune pe noi vinovati. Mai te trezesti si dumneata ca ai un lemn si faci fantana.

Si am facut raport. Ocolul n-a avut curaj sa maca stejar si a trimis la Bucuresti al Institut de cine tineam. Draci… pai aia au facut? Nici astia n-au aprobat. Le-a fost frica si la aia. Zicea ca nu trebuie de nicaieri in codul silvic problema asta.

Mai fir-ati ai dracului atunci… o fac tot cu furatul si am facut tot cu IFET-ul. Luam de la astia material si am facut doua in Varf, am facut in fata la Gura Vartopului alta, am facut… cum ii spunea… de la Greaca alta, am facut pe aia de langa drum, pe aia din Valea Baicului, asta de aici de… in fine am ajuns la sase.

– Era greu, ca era in regimul comunistilor si era greu chiar sa te intalnesti cu ursul sau cu lupul in padure ca trebuia sa justifici glontul, nu?
– Da, pai orice material din-asta… gloante, nu puteai sa tii nimica. Pai de la ocol ne dadea arma cazoana si cu cinci cartuse, dar trebuia sa justifici cartusul.

– Dar cu ce era atunci? Mistreti? Ce va alerga de trebuia sa…

– Urs. Pai atuncia, ca sa vezi, cand era iarna, in ziua de Boboteaza, am plecat de acasa. Era lipsa de zapada cum sunt multe ieri. Daduse o puschea de zapada, mai era petecita prin padure pe ici pe colo si ma duc la un drum, ii spune drumul Badeganului, si stau acolo linistit ca se vede Valea Ulubii… nu se vedea inca pentru ca era padure, dar se aud ursii. Zgomot.

SI m-am asezat langa un stejar. Stejar … si ascultam eu asa sa aud ceva. Si totodata aud troznind. Cand ma uit in fundul unei valcele se scoala un morman asadin craci si trozneste cracile. A, zic, asta e mistret. Bai, nu e. E lup. Bai nu e. Cand ma uit ca vine si vine si vine si avea vreo doua sau trei sute de metri sa ajunga la mine, cum merge el ursul cam asa pe latul si cu dunga alba la gat. A, e urs.

M-am sculat si am taiat dealul cu o fuga ostaseasca, si am luat pe deal si am luat drumul dealului si m-am oprit la o cabana pe care o facusem acolo intr-o tema. Aici nu mai vine, da-l dracului. Aveam incuietoare, tot, nu stiu ce. Eh, a doua zi, cum s-a intamplat ca a trebuit sa aduc niste lemne cu un om si m-am dus de curiozitate si m-am uitat dupa urme, ce-a facut lighioana asta, ca n-a mai venit dupa mine la un moment dat.

Ce facuse: la un moment dat a mers ce-a mers dupa mine la vale si in loc sa apuce pe dreapta a apucat-i pe stanga pe alt crac al Boldei si am scapat ca el ar fi venit dupa mine… dar nu ma prindea… fugeam domnule..

– Daca ai reusit sa fugi de rusi… de urs…
– Va spun sincer, aveam un antrenament nemapomenit. Pai daca fugeam in pas alergator si la deal. Aveam antrenament.

– Acum in incheiere as vrea sa mai fac o ultima mentiune care mi se pare foarte foarte interesanta in cartea dumneavoastra. Faca parte din seria de intamplari dintre orasul Mariopol si Cotul Domnului in cei 750 de kilometri parcursi pe jos, unde ati intalnit, scrieit dumneavoastra in carte, biserica dar si un batran, peste vreo 80 de ani, Daviuos, care tinea o carte sfanta in mana. Si v-a spus atunci niste cuvinte foarte foarte interesante. Mie mi se par foarte interesante.

– Am intrat inauntru acolo, asa ca asa erau instructiunile. Adica se ducea inainte cel cu bucataria si cel cu cartaruirea si cum imbrodiseram ca noi cu grupa noastra trebuia sa cartaruim chiar in casa omului aluia.

Si un rus batran cu barba alba ne-a spus: ehe, in limba lui, degeaba ne mai ducem in rasarit ca ei castiga razboiul si se va duce mult in apus

– Dar ati spus ca in cel de-al treilea raboi mondial, a facut si o previziune…
– Da, ca o sa pierdem noi cel de-al treilea razboi mondial. Citea pe biblie. Am luat biblia, m-am uitat si zicea: ne ne… ii era frica sa nu i-o iau. Nu i-o iau domnule, ce fac cu ea? Citea pe biblie si a spus situatia asta clar ca pierdem razboiul, ca degeaba ne ducem la rasarit, ca vor castiga ei razboiul ca vor merge in apus mult si vor ocupa mult. Si asa a fost.

– Si acum pe final, un scurt cuvant daca aveti pentru noi cei tineri care suntem in ziua de azi scapti si de razboi si de asadar… deci suntem sub cotropirea altor forme de opresiune. Ce ne sfatuiti, ce ne indrumati?

– Eu va sfatuiesc pe dumneavoastra sa fiti cu mare atentie cu cine e cazul sa ne aliniem si razboiul ar fi bine sa-l inlaturam definitiv. Sa nu mai existe razboi. Si mai bine ar fi ca atunci cand totusi exista cineva… cineva ne va zgandari sa ne cheme la razboi, sa nu ne ducem. Ce-o sa ne faca? O sa ia unul, doi. Sa nu mai fie razboi, absolut.

Pentru ca razboiul este pentru unii muma si pentru altii ciuma. Unii se imbogatesc si altii saracesc si isi pierd si viata. Asta e urgia razboiului si sa nu mai fie razboi.

– Va multumim din suflet pentru… nu stiu… doua, trei ore, nici nu le-am simtit. Dar dumneavoastra banuiesc ca sigur ati obosit si…

– A nu..

… cand dadea gaura asa in sus si nu atingea cum e tavanul asta… ramanea asa cum e tavnul asta, drept. Si ce s-a intimplat, cum iti spuneam. S-a sapat mina, au dat 20 de gauri, le-a umplut pe toate si au uitat o capsa nelegata.

Se duce rusoaica, suceste cheia, buseste, gata… Ce-a facut? Acum noi lopatarii care eram nu mai eram toti, ca multi se mai imbolnavisera din 25. II dadeam roata de jur imprejur si incarcam de acolo. Dupa ce se termina, se curata peretele. Aicia lume dumnezeiasca. Eu curatam peretele. Pe mine ma punea rusoaica.

Si vine narcianicul Duminosie, ii atarna copul de jos si da la un moldovean lesinca. Ii da tarnacopul. Ala dai dai si unul Ungureanu, al doilea, tot moldovean, o lua de la el si o dadea aici si de aici o dadea la altul si apoi o dadea la mine. Nu eram departe, ca de aici pana in coltul casei.

Si cand ajunge al de Ungureanu la capsa, loveste in capsa si cand buseste odata o bubuitura, ne-a dat pe toti peste cap. Uite bucatica asta am adus-o acasa. A ramas de atunci. N-am mai stiut nimic. Ne-a facut mototol. Am cazut jos. Pe noi nici nu stiu cum ne-au adus afara. Caci dimineata cand m-am trezit, cu mai multi care au mai fost cu mine, era fata plina de schijulite d-astea, si praful din ochi ne ustura de de… era ceva de nu puteai sa mai suporti.

– Deci au intrat schijele chiar si in ochi.
– Da si in albeata ochiului. Dar tot o rusoaica, frumoasa foc… ca e punea… sa scoata schijulitele toate, sa nu clipim. Zicea: uita-te in ochii mei. Sa nu clipesti. Ca avea un firulet de ac… cat firul de par era. Era din metal.

– Daca miscati ochiul, orbeati.
– Da, zagaria lumina ochiului. Ramaneai orb. Asta era. Ramaneai orb. Si am reusit. N-am clipit si am scapat si de aceea.

– Si cum a fost satul? Cum vi s-a parut satul? Asa, o ultima impresie de final. Cand ati ajuns acasa. Era trist? Fata de cum l-ati lasat cand erati tanar.
– Satul era cu totul altul. Ce mai. Era cu totul altul. Cenusiu. Lumea era trista, foarte trista. Era nationalizare, era totul totul si cum iti spusei, noi care trebuia sa ne ferim sa nu vorbim nimica… Era ceva de neinchipuit pentru ca erau transformari… ceea ce vroiau rusii sa faca. Tot ceea ce vroiau rusii sa faca era in tara.

Si am scapat si de chestia asta ca poate si eu si altii am fi zis ceva dar in felul asta, ca sa nu ne trezim iara de unde am plecat, n-am zis nimica, absolut.

– Si ati venit acasa, ati refactu tot ce ati putut, ati luat totul de la 0.

– Am venit acasa, cum iti spusei, la mama… o saracie lucie. I-am cerut mamei… Ce sa-ti dau mama? Fa si ‘tale un ceai. Un ceai. Ca ma invatasem la rusi ca dadeau si dimineata si seara. Pai de unde mama, ca n-am zahar. Pai cum nu au astia zahar? Pai au, dar, zice, dau numai pe cartela.

Pai la cine dau? Pai, zice, invatatorii, profesorii, popa, notarul, primarul… Asa si ceilalti? Astia, zice, au cartela. Si noua? Nimic. Aia e. Faci foamea. Si am facut-o.

– Si ati intrat intr-un regim de tacere pana in ziua de astazi in care…
– Pana in ziua de astazi, pai de aia am vrut sa scriu cartea aia. Cartea de asta am scris-o, ca trebuia sa se stie de drumul asta lung.

– Dar interesant este ca ati scris-o imediat dupa ce v-ati intors, ca sa aveti amintirile proaspete.
– Imediat am scris, ca am intrat… si iar am avut un noroc si aicia… ca ei rusii i-au obligat pe ai nostri caci cum sosim acasa sa ne dea de lucru. Si multi care sunt mai priceputi sa-i puna primari, notari, stii, cu misiuni.

SI pe mine m-a chemat la ocol. La ocol, de ce m-ai chemat doamna? Atunci in zilele alea… ca ma anunta un padurar de-al nostru, zice, bai Costica te cheama la ocol. Ma duc la ocol. Ce sa vezi acolo? Alta problema. Seful ocolului, Oblu Alexandru, basarabean refugiat din Basarabia. Si contabilul sef, cum ii mai zicea si lu’ asta, Georgescu parca… nu, altfel. Si ala refugiat din Basarabia. Ia uite bai frate, eu lupt pentru astia si astia cu servici in tara.

Ma intreaba cum e situatia. E… ce sa va spun, situatia e lunga, v-oi spune-o cand o sa o scriu si eu pe hartie. SI cu padurea mea, aveam in geanta caiet, chiar din primele zile. Scriam asa… am scris in mare… sa o iau intai de prima data: plecare de acasa, cand am plecat, unde am mers… asa… frontul de la Odesa pe data zilei de… atacul de la Plosca, de la Vantoca, de la nu stiu ce… asa, toate care au cazut, preietenii care au cazut langa mine, astea toate pe care le spuseram.

Le-am scris si le-am stiut pe toate, intelegi, si pe urma, am scris cu creionul in caiet, MIhai mi l-a luat. A scris intai unul in Bucuresti, intai a dat bani la unul… s-a dus naibii cu bani cu tot… prima pensie pe care o luaseram… s-a dus cu pensie cu bani cu tot.

Si a reusit pe urma… a scris si unul acolo in Bucuresti, dar a reusit cu astea, ca astea… acolo in Alba Iulia a fost o tipografie renumita… scrie… ce sa mai zic.

– Si, dupa cata sete ati suferit? Cate fantani ati construit?
– Da, am zis asa. Doamne, setea pe care am suferit-o acolo, caci bei apa numai fiarta. In mina de carbuni era un pericol, ca mancarea proasta pe care ne-o dadea, totusi setea era sete. S-a terminat. Ce era? Era intr-o putina asa de mare, era apa fiarta adusa acolo. Dar cazcile alea si uzbecile cu un par atat, bagau capul sa bea, parul intra in apa… Eu am baut ce-am baut, dar cand am vazut ca sticlicea apa pe deasupra, n-am mai baut. Am rabdat si acolo.

Si am spus. Si ce s-au gandit ei? Sa puna cana. Pai statea cana? Pai fiecare din ai nostri care o lua, pai ce facea cu cana? Tot de-ai lor o luau… nu statea cana.

– Si totusi cate fantani ati construit?
– Si am zis ca fac sapte fantani. Am reusit. Prima fantana, in primul canton in care am facut, am facut-o la Valea Vatar cu Gemenea. Unde cobori catre Gemenea acolo. Cred ca aia e si acuma.
Aveam brigadier pe Miritescu. I-am spus problemele mele: uite domn’ brigadier, mi-am luat angajament ca fac fantana. Uite vreau unde e lacul ala acolo ca e izvor… si zice, facem mai Costica, facem. Pai hai sa marcam. Am marcat un stejar gros, l-am dat jos, am luat patru oameni de aici de la mine meseriasi, ia-m dus acolo si am facut fantana prima.

Am dus aghiazma ca nu mergea nimenea… nu mergea popa acolo sa mai faca festanie si am dus aghiazma la fantana aia. A doua fantana am facut-o aici in Albira. Mai e si acuma. A treia fantana am facut-o mai in sus, de la Greaca mai incoa’ oleaca, tot o fantana paradita. Am facut-o din nou. Am facut alta in Valea Baicului. A venit valea adanca, s-a surpat. Am facut una acolo in marginea drumului unde am facut eu un canton, a intrat si aia in zona drumului. Si am spus, bai, cand vine si intra si se…